Repartitoarele de costuri - obligatorii conform legii

TERMO CALOR CONFORT S.A. aduce la cunoștință faptul că, în conformitate cu modificările legislative aduse cu privire la condițiile obligativității montării repartitoarelor de costuri, a fost eliminată prevederea care condiționa montarea repartitoarelor de costuri: “în condițiile în care există realizat la nivel de condominiu un sistem de echilibrare hidraulică a instalației de încălzire”.

În conformitate cu art. 32 alin.(1) din Legea 325/2006, în cazul consumatorilor dintr-un condominiu, alimentați printr-un branșament termic comun, este obligatorie montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri. Repartizarea costurilor individuale se realizează în baza metodologiei de repartizare a costurilor și aprobată de A.N.R.E. Repartitoarele de costuri fac parte integrantă din instalațiile de utilizare aferente proprietății iar montarea întreținerea și exploatarea repartitoarelor de costuri pentru energie termică, atât pentru încălzire, cât și pentru apă caldă de consum, se efectuează numai de către persoane juridice autorizate de către autoritatea de reglementare competentă.

 

“LEGEA nr. 325 din 14 iulie 2006 (*republicată*)

serviciului public de alimentare cu energie termică

SECŢIUNEA  a 4-a

    Repartizarea costurilor

    ART. 32

    (1)  În cazul consumatorilor dintr-un condominiu, alimentaţi printr-un branşament termic comun, este obligatorie montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri. Repartizarea costurilor individuale se realizează în baza metodologiei de repartizare a costurilor, elaborată şi aprobată de A.N.R.E.

    (2)  Repartitoarele de costuri fac parte integrantă din instalaţiile de utilizare aferente proprietăţii.

    (3)  Montarea, întreţinerea şi exploatarea repartitoarelor de costuri pentru energia termică, atât pentru încălzire, cât şi pentru apa caldă de consum, se efectuează numai de către persoane juridice autorizate de către autoritatea de reglementare competentă.”

Contracte și protocoale de cooperare/colaborare

Durata medie a unui proces de achiziţie publică prin cumpărare directă din catalogul SICAP este de max.2 zile calendaristice.
Durata medie a unui proces de achiziţie prin procedura simplificată derulat prin SICAP este între 45 zile şi 60 zile calendaristice.
La achizitiile prin procedura simplificata derulate prin SICAP nu au fost contestatii

2023

Furnizare-produse

Servicii

2021

Servicii

Lucrari

Investitii

Furnizare-produse

2020

Furnizare-produse

Lucrari

Servicii

Dotatii

2019

Servicii

Furnizare-produse

Lucrari

Zircon - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.