Repartitoarele de costuri - obligatorii conform legii

TERMO CALOR CONFORT S.A. aduce la cunoștință faptul că, în conformitate cu modificările legislative aduse cu privire la condițiile obligativității montării repartitoarelor de costuri, a fost eliminată prevederea care condiționa montarea repartitoarelor de costuri: “în condițiile în care există realizat la nivel de condominiu un sistem de echilibrare hidraulică a instalației de încălzire”.

În conformitate cu art. 32 alin.(1) din Legea 325/2006, în cazul consumatorilor dintr-un condominiu, alimentați printr-un branșament termic comun, este obligatorie montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri. Repartizarea costurilor individuale se realizează în baza metodologiei de repartizare a costurilor și aprobată de A.N.R.E. Repartitoarele de costuri fac parte integrantă din instalațiile de utilizare aferente proprietății iar montarea întreținerea și exploatarea repartitoarelor de costuri pentru energie termică, atât pentru încălzire, cât și pentru apă caldă de consum, se efectuează numai de către persoane juridice autorizate de către autoritatea de reglementare competentă.

 

“LEGEA nr. 325 din 14 iulie 2006 (*republicată*)

serviciului public de alimentare cu energie termică

SECŢIUNEA  a 4-a

    Repartizarea costurilor

    ART. 32

    (1)  În cazul consumatorilor dintr-un condominiu, alimentaţi printr-un branşament termic comun, este obligatorie montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri. Repartizarea costurilor individuale se realizează în baza metodologiei de repartizare a costurilor, elaborată şi aprobată de A.N.R.E.

    (2)  Repartitoarele de costuri fac parte integrantă din instalaţiile de utilizare aferente proprietăţii.

    (3)  Montarea, întreţinerea şi exploatarea repartitoarelor de costuri pentru energia termică, atât pentru încălzire, cât şi pentru apa caldă de consum, se efectuează numai de către persoane juridice autorizate de către autoritatea de reglementare competentă.”

Distribuția pe orizontală

SISTEMUL ORIZONTAL DE DISTRIBUŢIE

A ENERGIEI TERMICE ŞI APEI CALDE DE CONSUM

ŞI CONTORIZAREA INDIVIDUALĂ

 

SOLUŢIA SIGURĂ ŞI EFICIENTĂ

 

Una din cauzele principale care au dus la debranşări masive de la sistemul de alimentare cu energie termică pentru încălzire al municipiului Piteşti (SACET ) a fost şi modul de realizare al instalaţiilor de încălzire ale consumatorilor. Aceasta are în vedere faptul că, furnizarea căldurii se face prin coloane comune ( pe verticală ) care nu permit separarea individuală a instalaţiilor de încălzire din interiorul apartamentelor. Aşa s-a ajuns la disconfort termic în apartamente prin neefectuarea reparaţiilor la părţile comune la timp, la neplata facturilor de către unii consumatori, toate aceste aspecte coroborate influenţând asupra acumulării de datorii şi blocaje financiare ale societăţii furnizoare.

În ultima perioadă se prefigurează însă o soluţie, ca o necesitate şi anume, realizarea instalaţiilor interioare de încălzire în sistem de distribuţie pe orizontală şi contorizare individuală a fiecărui apartament, soluţia tehnică de viitor.

În prezent, distribuţia agentului termic pentru încălzire este prevăzută cu coloane comune de distribuţie pe verticală, coloane ce traversează prin apartamente şi care nu permit funcţionarea separată a instalaţiilor individuale (apartamente) dintr-un condominiu.

Sistemul de distribuţie orizontală presupune o alimentare cu agent termic pe două coloane (tur-retur) la încălzire şi una singură la apa caldă de consum prevăzută cu coloană de recircularea apei calde, coloane amplasate pe casa scării. Din acestea se realizează racordurile individuale pentru fiecare apartament, branşamentele fiind prevăzute cu robinete de sectorizare şi buclă de măsură, adică, la încălzire - contor de energie termică, iar la apa caldă - debitmetru. De la aceste racorduri, se realizează, pe orizontală întreaga instalaţie interioară de încălzire şi apă caldă a apartamentului (conducte de legătură, fitinguri şi robinete termostatate pe fiecare calorifer).

Sistemul de distribuţie orizontală are consecinţe benefice privind atât posibilitatea reglajului individual (fie din robinetele termostatate din interior, fie din robinetele de sectorizare exterioare - lucru care este neindicat), cât şi facturarea exactă a consumului înregistrat.

Printre alte avantaje se mai pot aminti :

  1. asigurarea în permanenţă a apei calde de consum la nivelul apartamentului;

  2. eliminarea evacuării apei calde ca apă rece;

  3. independenţa asigurării căldurii în fiecare apartament faţă de vecini, odată cu furnizarea agentului termic;

  4. Sistemul va fi flexibilizat de vreme ce fiecare abonat îşi va putea regla consumul după posibilităţile de plată, abonaţii rău - platnici vor putea fi debranşaţi individual, fără să mai sufere şi vecinii lor;

  5. posibilitatea reconectării apartamentelor deconectate prevăzute cu/fărăaltă sursă de căldură individuală;

  6. pierderile de agent termic în subsolul blocurilor sunt complet eliminate;

  7. pentru schimbarea distribuţiei şi contorizarea individuală se pot aplica tehnologii ce constau în folosirea unor materiale uşoare, rezistente în timp şi mai ieftine, neafectate de coroziune sau depuneri interioare şi care oferă rapiditate la montaj şi uşurinţă în asamblare (exemplu : ţevi şi fitinguri din polipropilenă);

  8. costurile de întreţinere a reţeleide distribuţie de la subsol se elimină;

  9. se poate da o altă întrebuinţare subsolului;

  10. ţeava rezultată din dezafectarea instalaţiei comune de încălzire poate fi valorificată de locatari;

  11. creşterea galopantă a preţului gazului metan la consumatorii casnici poate fi considerată un alt avantaj al celor branşaţi la SACET faţă de cei ce au implementat sistemul de încălzire individual cu centrala termică pe gaze;

  12. fiecare consumator este independent faţă de vecini, inclusiv de cei restanţieri ;

  13. poluarea mediului ambiant este ca şi inexistentă ;

          Procedura ce trebuie urmată de consumatorii ce doresc realizarea acestui tip de instalaţie interioară este foarte simplă şi se derulează astfel :

  1. Se depune o cerere, la registratura SC Termo Calor Confort SA, prin care se solicită acordul unităţii noastre de către toţi cei care doresc efectuarea contorizării individuale a agentului termic pentru încălzire, cererea fiind vizată şi de Asociaţia de proprietari de care aparţine condominiul respective . Această cerere trebuie însoţită de Hotărârea Adunării Generale a asociaţiei prin care s-a stabilit trecerea la sistemul de distribuţie pe orizontală (sarcina asociaţiei de proprietari).

  2. Întocmirea unei documentaţii tehnice, în vederea realizării distribuţiei pe orizontală şi a contorizării individuale de către un proiectant de specialitate. Se va solicita proiectantului şi obţinerea avizului pentru schimbarea soluţiei de la proiectantul iniţial al instalaţiei de încălzire (sarcina asociaţiei de proprietari).

  3. Dimensionarea coloanelor verticale de pe casa scării se va face pentru cazul în care toate apartamentele vor fi branşate la acest sistem de încălzire;

  4. Depunerea documentaţiei tehnice la registratura SC Termo Calor Confort SA pentru emiterea avizului tehnic de racordare pentru punerea în practică a documentaţiei tehnice întocmite, după avizarea documentaţiei tehnice;

  5. Punctul de racordare al noii instalaţii va fi după contorul de energie termică aflat la limita de proprietate;

  6. Beneficiarii acestui sistem de contorizare nu vor fi absolviţi de plata energiei termice aferente părţilor comune, care va fi repartizată proporţional cu cota parte indiviză a fiecărui apartament, dar care, din experienţa celor care au realizat deja acest sistem de distribuţie, este foarte mică .

 

Costurile pentru proiect şi părţile comune vor fi suportate de către toţi proprietarii de apartamente conectate şi deconectate, iar costurile pentru părţile individuale,  vor fi suportate de către proprietarii apartamentelor branşate.

 

Valoarea orientativă a unei astfel de racordari pentru interiorul apartamentului este în funcţie de numărul de camere (de la 1-4 camere).

 

Costurile  estimate pe apartament sunt de circa 3000 lei şi cuprind:

  • Valoare proiect;

  • Materiale distribuţie interioară apartament;

  • Materiale distribuţie casa scării;

  • Bloc de măsură pentru apă caldă şi încălzire (achiziţie, cutie de montaj, montaj, verificare metrologică, punere în funcţiune, garanţie, service);

 

Precizăm că aceste costuri sunt negociabile în funcţie de furnizorul de materiale, existând şi posibilitatea achiziţionării materialelor în rate lunare.

 

SC Termo Calor Confort SA vă stă la dispoziţie pentru executarea lucrărilor cu profesionalism cu personal specializat. 

Zircon - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.